The Leap of Trust: Unveiling Freedom Through Dreams

Saltul Încrederii: Îndemnul Unui Vis la Libertate

Libertatea e Direct Proporțională cu Curajul

Zbor în aer liber. Mă îndrept spre cer. Acest sentiment de libertate are o putere greu de descris în cuvinte. Adulmec aerul proaspăt al eternului și mă simt atât de aproape de cer. Cu toate astea îmi simt picioarele tremurând. În ciuda sentimentului exaltant de libertate, care îmi invadează inima, gândul de a mă încredere în totalitate și a renunța la cotrol mă înspăimântă.

 

Sursa: freepik.com

 

 

Frica de a Renunța la Control

Oscilez între frică și libertate. Pe cât de promițătoare pare libertatea, pe atât e de înfricoșătoare. Atârn de o scară de frânghie și mi-e teamă să îi dau drumul, chiar dacă știu, undeva în inima mea, că atunci când îi voi da drumul, nu voi cădea. Și totuși, lupt din toate puterile să pătrez scara și conitnui să mă țin strâns de ea.

De ce mi-e atât de frică? mă întreb. Închid ochii. În felul acesta, libertatea s-ar putea să pară mai puțin copleșitoare, mai puțin înfricoșătoare... Cu ochii închiși, aud o voce: „Uite-ți aripile, desfă-le!”

 

 

Îmbrățișând Libertatea

Mă trezesc din somn. Mă uit la peretele din fața mea. Cum s-ar fi terminat visul oare dacă aș fi dat drumul scării de frânghie? Cum ar fi fost daca frica de a zbura nu m-ar fi paralizat? mă întreb.

Încerc să continui visul cu ochii deschiși. Îmi imaginez cum dau drumul la scară, îmi deschid aripile și zbor – fără îndoieli, fără frică, fără gânduri secundare. Pur și simplu mă încred în divinitate și... zbor. Dar mai întâi, trebuie să conștientizez că am aripi... îmi amintesc.

Continui visul în imaginația mea. Desfac aripile atașate de spatele meu, perfect echilibrate, le deschid larg, cu încredere și curaj. Când în sfârșit reușesc să renunț la control, simt un sentiment nemărginit de libertate. Las frânghia și zbor, cu propriile aripi, fără niciun mijloc de ajutor exterior. Sunt liberă. Pot zbura! 

 

Sursa: freepik.com

 

 

A Renunța la Control și a Accepta Necunoscutul

Să renunț la control. Știam că acesta era răspunsul Universului sau al lui Dumnezeu la întrebarea mea. Libertatea mea nu ținea decât de a renunța – de a renunța la dorința de a deține controlul total asupra vieții mele. Era un vis despre a avea încredere. Era un vis despre a deveni conștientă de aripile mele.

Și tu ai aripi, cu toții le avem. Trebuie doar să le vedem și să credem că ele există, la spatele nostru, atârnate.

În acea zi m-am gândit neîncetat la acel vis. A rămas cu mine pentru că știam că trebuie să fac ceva în privința lui. Dar ce puteam face, eu, un muritor de rând? mă tot întrebam. Și totuși exista ceva ce puteam face, ca un creator de artă și frumos. Puteam crea din acest vis o lucrare de artă. Era un vis mult prea prețios să îl las să fie uitat. Așa a prins viață pictura „Spread your wings”.

 

 

 

A existat vreodată un vis atât de viu încât a lăsat o amprentă remarcabilă asupra sufletului tău? Un vis care ți-a șoptit povești despre libertate și curaj, îndemnându-te să faci un salt spre ele cu credință și încredere?

Înapoi la blog

Lasă un comentariu

Vă rugăm să rețineți că comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate.