Rediscovering Our Birthright: Embracing the Artist Within

Redescoperind Creatorul din Noi

Născuți Pentru a Crea

„Lucrez la art bussiness-ul meu, nu mai sunt în căutarea unui job”, i-am declarat prietenei mele ceva vreme în urmă când m-a întreabat despre viața mea profesională după ce mi-am dat demisia.

În sfârșit, mă hotărâsem să renunț la slujba mea extenuantă și să-mi urmez calea de creator de artă. Răspunsul prietenei mele m-a lovit ca un pumn în stomac. „Art bussiness e o iluzie. Nu există așa ceva!”, mi-a scris ea sec și tăios.

Am știut de la început că această cale va fi dificilă, dar cuvintele ei m-au atins profund. Nu mă așteptam ca ea, sau oricine altcineva, să înțeleagă pe deplin alegerea mea. Dar nici nu mă așteptam la un răspuns atât de abrupt și fără argumente.

Am încetat să mai las limitele gândirii altcuiva să mă limiteze pe mine. Știu că industria artei nu doar că există, ci prosperă. Nenumărați oameni de artă își câștigă existența prin meșteșugul lor și, cel mai important, își folosesc arta pentru a împărtăși mesaje importante lumii în care s-au născut.

Arta poate fi nu doar un mijloc de a-ți câștiga existența, ci și o modalitate de a te exprima și de a face o diferență în lume. Este un mod de a evoca emoții, de a contesta stereotipuri și de a iniția schimbare.

 


Puterea Artei e Majoră, Iar Creatorii de Artă Sunt Vestitorii Acestui Mesaj

Transformarea culturilor lumii din cele mai vechi timpuri începe prin diverse forme de artă. Dacă mă întrebi pe mine, cred cu tărie că numai creatorii de artă și frumos sunt capabili să schimbe perspective, mentalități si să lase lumea un loc mai bun. O simplă privire în istoria artei poate valida acest lucru.

Arta are o putere de care noi încă nu suntem conștienți. Ea poate transforma și salva suflete, schimba direcții culturale sau perspective. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care am decis să-mi dedic viața creării de artă.

Sunt un creator de artă. Prima dată când am îndrăznit să mă numesc astfel a fost atunci când mi-am dat seama că exact asta am făcut toată viața. Am creat. Nu m-am oprit niciodată din a o face, chiar dacă de multe ori am crezut că o fac. După o lungă căutare, mi-am găsit calea. Calea mea este creația.

Singura definiție a unui creator de artă este cea în care el însuși crede. Eu cred că un creator de artă este un maestru al emoțiilor, un magician care îi poate transporta pe alții în lumi dincolo de limitele și imaginația lor.

Arta unui creator este văzută, simțită, gustată, auzită și mirosită. Creația lui este o experiență, o evadare, o călătorie în adâncurile ființei umane. Un creator de artă nu este doar un pictor care se joacă cu culorile și numește asta o profesie, ci este un povestitor, un mesager, un canal prin care trece experiența emoției umane. Fiecare tușă de pensulă este o parte din el, o reflectare a triumfurilor și depășirilor lui. Pentru că arta nu este doar ceea ce reprezintă creatorul prin lucrările lui. Arta vine la pachet și cu mesajul propriu-zis al celui care creează.


De Ce Am Ales Să Fiu Creator de Artă?

Sunt un creator de artă pentru că arta este modul în care îmi pot exprima cel mai bine cele mai profunde credințe. Și cea mai profundă credință a mea este că fiecare dintre noi are o frumusețe interioară ce așteaptă a fi dezvăluită. Și fiecare dintre noi este demn să descopere acea frumusețe și să o împărtășească cu lumea.

Sunt un creator de artă pentru că, încă de la o vârstă fragedă, arta mi-a salvat sufletul. Într-o lume plină de agonie, sărăcie și suferință, arta mi-a adus alinare și bucurie. A fost singurul meu refugiu dintr-o realitate dură, un sanctuar unde puteam evada și găsi pacea. Fie că a fost prin scris, compoziții florale, cusut, origami, quilling de hârtie sau, mai târziu, pictură și desenat, arta a fost ancoră de salvare pentru sufletul meu. Și chiar și acum știu, că atâta timp cât arta face parte din viața mea, nu mă voi deconecta niciodată de la cine sunt în interiorul meu. 

Arta m-a ajutat să-mi descopăr adevăratul sine, cele mai profunde dorințe, temeri și răni. Prin artă am creat o legătură cu Dumnezeu. Fiecare mișcare de pensulă mă duce mai aproape de mine. Procesul de creație e o lume în care pot fi eu însămi, în care sunt complet liberă, senină și goală în fața mea și a divinității.

Creez artă pentru că, cred că fiecare persoană are un Dumnezeu în interiorul său. Iar arta este mediul care ne apropie de El. Nu cred că Dumnezeu este neapărat în religii, ci mai degrabă în noi și putem alege să-L invităm în fiecare zi în viața noastră prin creație.

Prin arta mea, îmi propun să-l evoc pe Dumnezeu în noi și să ne conectăm cu complexitatea ființei umane la un nivel mai profund.

Prin arta mea, vreau să inspir oamenii să se deschidă în fața lor înșiși și a divinității și să perceapă lumea lor interioară într-un mod cu totul nou.

Cred că fiecare om de creație are o voce proprie. Cu o voce bogată în emoție și profunzime, sper ca vocea mea să inspire oamenii să privească mai adânc în ființa lor și să descopere cine sunt ei cu adevărat. Arta este mediul meu de a răspândi frumusețe, iubire și speranță în lume.

 


De ce Cred eu cu Tărie că în Fiecare Dintre Noi se Ascunde un Om de Creație?

Arta nu este doar despre produsul final, ci și despre proces. Crearea unei lucrări de artă însăși este o călătorie a autodescoperirii. Cu toții facem parte din această călătorie, de aceea și suntem cu toții oameni de creație, chiar dacă nu conștientizăm asta încă. Fiecare dintre noi are menirea să afle cât mai multe despre el însuși și lumea în care trăiește, găsind modalități creative de a face acest lucru. 


De aceea cu toții avem o pânză în față care așteaptă să fie umplută cu propriile noastre povești unice.


Și tu ești un om de creație. Și tu, ca și mine, te-ai născut să creezi. Ai descoperit deja acest lucru?

Înapoi la blog

Lasă un comentariu

Vă rugăm să rețineți că comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate.