Consistent Creativity: Making Time for Your Art

Fă-ți Sufletul Fericit: Creează-ți Timp Pentru a fi Creativ

Prioritizarea Creativității

De peste opt ani, arta face parte din vieța mea. Totul a început ca un hobby - un ritual de seară după muncă, în care mă retrăgeam în colțul meu confortabil din dormitor pentru a crea quilling. 

Quillingu-ul era o pasiune pe care am descoperit-o în anii de studenție și am luat-o cu mine oriunde am fost în lumea asta. O pasiune care mă ancora în prezent. O terapie portabilă, la care nu renunțam oriunde m-aș fi aflat.

De-a lungul anilor am avut multe pasiuni creative. Pe măsură ce pasiunile mele creative s-au extins, am început să experimentez cu desenul și diverse materiale de pictură. Cu cât mai mult mă afundam în experimentele mele cu materialele de artă, cu atât mai frustrată eram că nu aveam suficient timp pentru a explora mai mult.

Obstacolele Creației

Vremurile în care trăim ne încurajerază să ne umplem timpul cât mai multe activități. Rolurile pe care le avem în viața de zi cu zi - cel de părinte, angajat, coleg, membru al familiei ne umplu timpul suficient încât să mai rămână ceva liber și pentru acel rol de „om de creație” acesta căzând adesea pe ultima treaptă a listei de priorități.

Considerăm în mod eronat creativitatea ca pe un lux pe care ni-l permitem doar după îndeplinirea tuturor celorlalte îndatoriri și sarcini din viețile nostre aglomerate. Cu toate acestea, prioritizarea activităților care ne umplu sufletele este crucială.

Nu putem fi cu adevărat fericiți ca parteneri, frați, surori, copii sau părinți decât dacă ne hrănim mai întâi propriile suflete.

 

Angajamentul Față de Creativitate

Prioritizarea creativității necesită efort intenționat. Rezervarea unui timp specific al zilei pentru creație mie personal mi-a transformat viața. A face pași mici și consecvenți, în loc să așteptăm momentele potrivite, care oricum nu apar niciodată, m-au ajutat să creez un angajament pentru timpul meu de creație.

Am început cu una sau două ore după muncă, când programul de muncă mi-a permis, am trecut la câteva ore înainte de muncă. Cheia este să ne creăm timp pentru a fi creativi, pentru că timpul pentru creativitate nu există niciodată cu adevărat dacă nu îl creăm noi, cu bună știință.

 

 

A fi Parte a Unui Grup de Susținere Poate Face Diferența

Relațiile cu alți oameni de creație ne pot influența profund angajamentul față de propriul proces creativ. Interacțiunea cu persoane care au aceleași interese ca și noi, fie online, fie local, ne pot încuraja să ne păstrăm angajamentul. Descoperirea unei comunități vibrante ne poate reaprinde pasiunea și motivația, dar mai mult decât atât, ne poate păstra inspirația vie.

  

Rutina de a Crea Zilnic

Crearea unei rutine creative adaptate stilului nostru de viață este esențială. Personal dedic timp lucrului în atelier zilnic, între orele 7 și 11, fără a permite întreruperilor să intervină. Dacă mai am timp liber seara, nu ezit să-l investesc în creativitate. Este important ca cei din jurul tău să înțeleagă atitudinea ta serioasă față de ceea ce înseamnă pentru tine a crea.

Începe cu sesiuni scurte și crește treptat durata lor. Dacă tu iei angajamentul tău pentru creativitate în serios, și cei din jurul tău o vor face. Iar dacă, în ciuda tuturor eforturilor tale, ei totuși nu reușesc să o facă, atunci probabil te afli lângă oamenii nepotriviți ție.

 

Fă Loc Imperfecțiunilor

Perfecționismul adesea sufocă creativitatea. Acceptarea imperfecțiunilor și procesului creativ dimpotrivă, ajută creativitatea să înflorească. Una dintre experiențele mele m-a învățat această lecție valoroasă: bucuria constă în călătorie, nu doar în rezultat.

Lasă explorările tale artistice să devină oportunități de creștere și autoexprimare, în loc de frustrări și regrete despre perfecțiune. Niciun om de creație nu s-a născut perfect și nu știu vreo unul care să fi afirmat, la sfârșitul călătoriei sale, că el sau arta lui e perfectă.

Investirea timpului în procesul creativ nu numai că ne susține creativitatea, dar ne și îmbogățește viața în atât de multe feluri. Dedicarea ta conștientă creativității invită bucurie, echilibru și împlinire în rutina ta zilnică. Fă primul pas astăzi și urmărește cum pânza vieții tale se transformă văzând cu ochii. Fă-ți timp pentru sufletul tău!


Înapoi la blog

Lasă un comentariu

Reține că comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate.