O Plimbare Liniștită Într-o zi de Sâmbătă
E o sâmbătă liniștită. Eu și Sebastian avem o rezervare la restaurantul nostru preferat grecesc din oraș. Fiind doi gurmanzi, ne place să explorăm bucătării noi, să savurăm mâncăruri delicioase și să ne bucurăm de timpul petrecut împreună.
În timp ce ne îndreptăm spre restaurant, plimbându-ne de-a lungul râului Pegnitz din Nuremberg, conversația noastră despre familie devine din ce în ce mai interesantă.
Terapia a ocupat o parte semnificativă a vieții mele în ultima vreme, ajutându-mă să depășesc resentimentele din trecut, în special cele față de mama mea. După câteva ședințe profunde și un proces profund de autodescoperire, am reușit în sfârșit să-mi eliberez inima de poverile pe care le purtam cu referire la familia mea. Cu această curățenie lăuntrică, am simțit cum mi se deschide inima, făcând loc pentru creativitate, artă și noi experiențe cu care viața m-a binecuvântat. Cred cu tărie că oamenii de creație, dar și fiecare om de rând, nu ar trebui să înceteze vreodată să lucreze la ei însăși, evoluând constant și tinzând permanent să devină o variantă mai bună a lor.
Sursă: pixabay.com
Legătura pe Viață și Curajul Nemăsurat al Unei Mame
Îi împărtășesc lui Sebastian cât de profund recunoscătoare sunt pentru fratele meu. E cea mai apropiată rudă a mea. Viețile noastre au fost împletite de când mă știu, trăind împreună atât încercări grele, cât și triumfuri. Am navigat provocările vieții unul lângă altul - acestea creând o legătură puternică între noi. Fratele meu este o parte din mine, iar eu sunt o parte din el și acesta e unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi se putea întâmpla vreodată!
În timp ce îi povestesc lui Sebastian câteva dintre experiențele de viață prin care am trecut cu fratele meu, călătoriile și aventurile noastre prin lume, îmi amintesc ceva ce mi-a mărturisit odată mama despre acest subiect. Mama mi-a povestit odată despre perioada dureroasă din viața ei în care s-a confruntat cu o presiune imensă să mă avorteze.
Însărcinată cu mine, divorțată de tatăl meu și cu fratele meu care nu avea încă trei ani, mama a decis, împotriva sfaturilor și insistențelor celor din jur, să mă păstreze. Argumentul ei era că nu voia ca fratele meu să crească singur, deoarece ea însăși provenea dintr-o familie numeroasă cu doisprezece frați.
Curajul și hotărârea ei de a mă păstra, în ciuda sărăciei și greutăților vieții, înseamnă pentru mine acum, ca și adult, înțelegerea ei profundă a tot ceea ce reprezintă legături de inimă și relații de famlie pe viață. Conștient mama a decis destinul nostru ca famlie, Să îl am pe fratele meu oriunde prin viață, creând cu el acea legătură de suflet, fără de care eu însăși nu știu dacă aș putea exista.
Îmbrățișând Imperfecțiunea
Îi povestesc despre aceste lucruri sacre pentru mine lui Sebastian și simt cum lacrimile se rostogolesc pe obrajii mei. Imediat îmi vine în gând faptul că atât de des și de ușor îi judecăm aspru pe părinții noștri, fără a fi conștienți de sacrificiile pe care le-au făcut pentru noi.
Părinții noștri, la fel ca noi, toți ceilalți oameni, sunt ființe imperfecte. Greșesc și pe alocuri chiar ne dezamăgesc, dar se străduiesc să facă tot ce pot mai bine pentru copiii lor, cu cunoștințele și instrumentele pe care le au la îndemână, la momentul respectiv.
Realizarea că însăși existența mea are menirea de a aduce bucurie, iubire și tovărășie în viața fratelui meu, m-a înzestrat cu un scop încă de la naștere. Să ne trăim viețile împreună, unul în apropierea celuilalt și să știm că ne avem unul pe celălalt la bine și la rău - ce dar mai mare aș fi putut cere de la mama mea?
Există o persoană în viața ta, cu care ți-ai împărtășit sau încă îți împărtășești existența? Cum este acea persoană și ce rol joacă el/ea pentru tine?